Friday, October 18, 2013

Invitat la o petrecere, împreună cu familia sa, copilul acesta în vârstă de NUMAI 2 ANI ! A făcut deliciul întregului public care nu au reușit să își stăpânească entuziasmul aplaudându-l pe tot parcursul dansului.

Vouă cum vi se pare micuțul ?

Este talentat sau nu ?

Îl puteți vedea pe micuț în acțiune în videoclipul de mai jos


Copil 2 ani danseaza by dm_51fc3bea9ea63

Comoara Misterioasă de pe Insula Oak

Persoanele dinafara Canadei o provesc drept o țară plină de resurse naturale, civilizată și foarte friguroasă. Foarte puțini știu despre povestea insulei Oak unde se crede a exista o comoară ascunsă.

Mitul a fost adus la lumină într-un mod cel puțin neobișnuit și datorită misterului ce îl ascunde, aceasta a rămas în mintea rezidenților și tuturor celor pasionați de comori ascunse până în ziua de azi.

Și de ce n-ar rămâne?

Cine nu este curios în a auzi o poveste ce conține misterul unei comori ascunse...?

Povestea comorii Insulei Oak a început în anul 1795, atunci Daniel Mcginnis, având 16 ani la vremea respectivă, s-a dus împreună cu 2 prieteni la o partidă de pescuit. În urma unor întâmplări petrecute acolo, cei trei prieteni au tras concluzia că o Comoară este îngropată pe Insulă de către Pirați.

Împreună cu cei doi prieteni Anthony Vaughan și John Smith au început să sape în locul în care erau siguri că s-ar ascunde comoara. Neavând ustensilele necesare, ei au amânat excavarea timp de 9 ani pentru a-și face rost de ustensilele necesare.

După ce aceștia au săpat o distanță considerabilă, și-au dat seama că au o mare problemă, fiind săpat pe o insulă, groapa începuse să se inunde.

Siguri pe ei că în acel loc există o comoară, s-au resemnat cu gândul că nu o vor putea aduce la suprafață deoarece nu dispuneau de ustensilele necesare.

Între timp săpături s-au mai făcut, însă nimeni nu a descoperit Comoara Misterioasă, cel mai probabil Daniel McGinnis și ai săi prieteni au fost cel mai aproape în a o descoperi, asta în cazul în care aceasta ar exista.

Se pare totuși că presupunerile celor 3 nu au fost în van, mai jos avem replica exactă a pietrei găsite la adâncimea de 27.4 metri, care nu aparține de Insul Oak, fiind din alt minereu, ce ulterior a fost tradusă și pe care scria: ”12 metri mai jos sunt îngropate 2 Milioane de Lire Sterline”.

În timp ce unele persoane sunt de părere că povestea Misterioasei Comori este o invenție a imaginației unui copil de 16 ani, nimeni nu poate ignora dovada ce a fost descoperită la adâncimea de 30m de cei trei.

Locuitorii zonei sunt conștienți de inconsistențele poveștii însă unele persoane chiar cred că acolo se află ascunsă o comoară ce abia așteaptă să iasă la lumină. Tocmai de aceea și mitul a supraviețuit până în zilele noastre.

Voi ce părere aveți, există sau nu ascunsă o Comoară Misterioasă pe Insula Oak ?

Thursday, October 17, 2013

Povestea care îți dă fiori pe șirea spinării !

Acest videoclip reprezintă o reclamă de succes al unei firme de telecomunicatii din Thailanda ce a făcut furori în lumea întreagă datorită mesajului puternic pe care îl oferă.

Povestea incepe cu un copil care fură medicamente pentru mama sa bolnavă. În locul unei pedepse, proprietarul îi oferă produsele pe gratis. Peste 20 de ani... nu vă mai povestesc deoarece nu doresc să stric finalul acestei povești mult prea frumoase !

Vă las pe voi să vizionați și să vă dați cu părerea.

Și ca să ofer și un citat din scurt metrajul de mai jos: ”Giving is the best communication” așa că să fim mai darnici cu semenii noștri.


Reclama Thailandeza ce a amutit o lume intreaga by dm_51fc3bea9ea63

Cel Mai Tare Truc Cu Cărți din Istorie !

Videoul de mai jos este o adevarata demonstratie de magie din partea unui semi-profesionist.

Acesta si-a uimit intreaga audienta internauta cu abilitățile sale de magician.

Priviti in intregime video de mai jos si exprimati-va parerea in sectiunea comentariilor

Care credeti ca este rezolvarea acestui numar de magie ?


Best card trick in the world de dm_51fc3bea9ea63

Monday, October 14, 2013

Distracție la alt NIVEL !

Te duci împreună cu prietenii cei mai buni la munte, închiriezi o cabană, desigur printre ei trebuie sa fie si 1-2 ingineri, și începi amenajarea spațiului pentru distracția SUPREMĂ.

Stau și mă întreb oare câți dintre voi ar avea curajul de a se avânta în încercarea de senzații noi și periculoase.

Ai avea curajul ? :)

Vezi video de mai jos și apoi da-ți cu părerea în secțiunea comentariilor.


Engineering + Physics + Bungee = Awesomeness by dm_51fc3bea9ea63

O imagine cât 1.000 de cuvinte cuvinte...

Cât timp noi suntem supărați pe părinți, prieteni, rude, că nu avem ultimul tip de Smartphone sau că nu avem bani de o mașină mai scumpă, alții trec prin drame adevărate!

După ce și-a petrecut și așa o zi dificilă la școală, dat fiind situația precară a Palestiniennilor, Kiswani, copilul în vârstă de 10 ani a trăit șocul vieții când s-a întors acasă și a descoperit căminul copilăriei distrus ÎN TOTALITATE!

De ce ?

Ei bine, pe parcursul vieții ai parte de mai multe nedreptăți iar micuțul Kiswani tocmai a trăit-o pe prima MAJORĂ.

Tatăl său a declarat autorităților Israeliene că a plătit $160.000 pentru a obține dreptul de construcție al casei.

”Nu i-a interesat” așa și-a început Ibrahim discursul în fața camerelor de luat vederi, deși știa că i se face o nedreptate, acesta nu a avut ce face înafară de a sta și privi cum a sa casă este demolată bucată cu bucată de buldozerele Israeliene...

În momentul de fațî Ibrahim, a sa nevastă și cei 4 copii au rămas pe străzi, fără a avea posibilitatea de a-și recupera absolut nimic din bunurile ce le aveau în casă.

”Copii mei sunt terminați, nu au fost lăsați să-și ia absolut NICIO JUCĂRIE. Să îi văd cum suferă mă doare cel mai tare. Asta pe lângă faptul că am rămas 6 suflete ce vom dormi noaptea fără un acoperiș deasupra capului...”

Pe viitor, în caz că te vei considera nedreptățit, în cazul în care te vei certa cu persoanele drage, în cazul în care îți vei dori lucruri mai scumpe(O mașină, un mobil etc) adu-ți aminte de povestea lui Ibrahim căruia într-o singură clipa i s-a năruit viața în fața ochilor...

Sunday, October 13, 2013

Artă din nisip! O să rămăi uimit când vezi rezultatul!

Persoana care realizează această Operă de Artă(vă veți convinge de ce o denumesc Operă de Artă după ce veți viziona întreg videoclipul) este un tânăr Suedez pasionat de artă.

El a uimit pe toată lumea după ce postarea sa a strâns sute de mii de vizualizări pe rețelele sociale

Eu zic că merită aplaudat pentru realizarea sa. Probabil și voi veți gândi la fel după ce veți urmări în ÎNTREGIME filmulețul!


Amazing Sand Art by dm_51fc3bea9ea63

Saturday, October 12, 2013

Dupa ce i-au exhumat corpul, părinții unui copil de 17 ani din Marea Britanie au RĂMAS UIMIȚI !

Parintii unui tanar american in varsta de 17 ani au suferit un soc cand au exhumat cadavrul baiatului, pentru a afla de ce a murit acesta.

Kenneth si Jacquelyn Johnson, parintii lui Kendrick, au descoperit, dupa exhumarea cadavrului, ca organele baiatului lipsesc, in loc lor aflandu-se bucati de ziare, potrivit Daily Mail.

Baiatul a fost gasit mort, infasurat intr-un covor, in sala de sport a Liceului Lowndes County, fara urme de violenta. Concluzia oficiala a fost ca baiatul a murit sufocat in interiorul covorului rulat, dupa ce s-a bagat inauntru pentru a-si recupera pantoful.

Neincrezatori in verdictul autoritatilor, parintii au cerut exhumarea baiatului pentru realizarea unei noi autopsii, convinsi fiind ca fiul lor a fost omorat.

Acestia s-au declarat dezamagiti de autoritati, care, in urma primei autopsii, ar fi uitat sa puna organele inapoi in corpul baiatului si, in loc, ar fi pus ziare. Sursa: Daily Mail

S-a terminat...

Dragostea este un subiect extrem de sensibil ce trebuie tratat ca atare.

Continuarea imaginii va va face sa intelegeti de ce spun asta!